ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 144 din 28 octombrie 2008 (*actualizată*)
privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
EMITENT:
GUVERNUL
Data Intrarii in vigoare: 28 Noiembrie 2015
––––––––––––––––––––––––-
Forma consolidată valabilă la data de 08 Noiembrie 2020
Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 28 Noiembrie 2015 până la data selectată
──────────
Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 08 Noiembrie 2020 include toate modificărilor şi completărilor aduse de către: LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012; LEGEA nr. 53 din 17 aprilie 2014; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 23 din 13 mai 2014; LEGEA nr. 140 din 21 octombrie 2014; LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015.
Prin HOTĂRÂREA nr. 144 din 23 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 2 martie 2010 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.
Prin HOTARAREA nr. 185 din 16 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 30 aprilie 2013 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale.
Înlocuirea denumirii acestor ministere s-a realizat direct în textul formei actualizate.
──────────
În conformitate cu prevederile art. 63 din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, statele membre au avut obligaţia să transpună, să se conformeze la prevederile acesteia şi să notifice Comisiei Europene măsurile întreprinse în acest sens până la data de 20 octombrie 2007, dată de la care sunt abrogate directivele 77/452, 77/453, 80/154 şi 80/155 CE.
Având în vedere implicaţiile care decurg pentru România în caz de nerespectare a prevederilor directivei, este necesar să se promoveze în regim de urgenţă prezenta ordonanţă de urgenţă privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Nepromovarea în regim de urgenţă a prezentei ordonanţe de urgenţă poate atrage sancţionarea României de către Comisia Europeană, ca urmare a imposibilităţii respectării termenului de transpunere prevăzut pentru statele membre la art. 63 din Directiva 2005/36/CE.
Prezentul act normativ transpune în totalitate prevederile Directivei 2005/36/CE cu referire la exercitarea în regim temporar şi de stabilire a profesiilor de asistent medical generalist şi de moaşă, îmbunătăţind cadrul legislativ prevăzut de directivele 77/452, 77/453, 80/154 şi, respectiv, 80/155 CE şi instituind totodată un nou sistem informaţional între statele membre în scopul asigurării siguranţei bolnavului în relaţie cu aceşti profesionişti.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAP. I
Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Profesia de asistent medical generalist, profesia de moaşă şi profesia de asistent medical se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în profesia de asistent medical generalist, în profesia de moaşă şi, respectiv, de asistent medical, care pot fi:
a) cetăţeni ai statului român;
b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora;
d) membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
e) cetăţenii statelor terţe, beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
f) beneficiarii statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b).
ART. 1^1
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 şi 3, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali, cetăţeni ai unui stat terţ, pot exercita temporar activităţile profesionale în România, cu avizul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în cazurile în care activităţile profesionale se exercită în scop didactic şi ocazional, în cadrul acţiunilor umanitare, al situaţiilor de urgenţă, al schimburilor de experienţă, al convenţiilor bilaterale încheiate de România cu statele terţe de provenienţă a prestatorilor. Durata de exercitare a activităţilor profesionale în aceste cazuri este de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru o durată de încă maximum 3 luni pe an.
(3) Metodologia de avizare se aprobă prin hotărâre a Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
–––-
Art. 1^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 2
(1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) în mod exclusiv, prin termenul de stat membru de origine sau de provenienţă, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru gazdă se înţelege un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană;
b) termenul de asistent medical generalist desemnează numai titularii unuia dintre titlurile oficiale de calificare prevăzute în anexa nr. 1, abilitaţi să acorde îngrijiri generale de sănătate al căror conţinut este prevăzut la art. 6;
c) termenul de moaşă desemnează numai titularii unuia dintre titlurile oficiale de calificare prevăzute în anexa nr. 2, abilitaţi să acorde îngrijirile de sănătate ale căror conţinut şi caracteristici sunt prevăzute la art. 7.
(2) Profesia de asistent medical se exercită cu titlurile oficiale de calificare de asistent medical/tehnician, conform specializării prevăzute în anexa nr. 3.
(3) Activităţile de asistent de farmacie se exercită în baza titlurilor oficiale de calificare de asistent medical de farmacie, asistent farmacie, tehnician de farmacie, în conformitate cu normele care vor fi elaborate de Ministerul Sănătăţii, şi se asimilează profesiei de asistent medical.
ART. 3
(1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de asistent medical generalist, în profesia de moaşă şi în profesia de asistent medical obţinute în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau în afara Confederaţiei Elveţiene se echivalează de Ministerul Educaţiei Naţionale în condiţiile legii.
(2) Abrogat.
–––-
Alin. (2) al art. 3 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 4
Controlul şi supravegherea exercitării profesiilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical sunt realizate de Ministerul Sănătăţii şi de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în conformitate cu atribuţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.
–––-
Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 5
(1) Activităţile de îngrijiri generale de sănătate prevăzute la art. 6 se exercită în România cu titlul profesional de asistent medical generalist.
(2) Activităţile de îngrijiri de sănătate prevăzute la art. 7, care au ca scop asigurarea sănătăţii materne şi a nou-născutului, se exercită în România cu titlul profesional de moaşă.
(3) Activităţile asistentului medical se exercită în baza titlurilor oficiale de calificare în profesia de asistent medical/tehnician prevăzute în anexa nr. 3.
(4) Activităţile asistentului medical generalist, ale moaşei şi ale asistentului medical se exercită cu respectarea normelor elaborate de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
ART. 6
Activităţile exercitate cu titlul profesional de asistent medical generalist ca urmare a însuşirii competenţelor de bază în cursul formării profesionale de nivel postliceal sau universitar sunt:
a) stabilirea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate şi furnizarea serviciilor de îngrijiri generale de sănătate de natură preventivă, curativă şi de recuperare în baza competenţei însuşite de a stabili în mod independent necesarul de îngrijiri de sănătate, de a planifica, de a organiza şi de a efectua aceste servicii;
b) protejarea şi ameliorarea sănătăţii prin administrarea tratamentului conform prescripţiilor medicului;
c) elaborarea de programe şi desfăşurarea de activităţi de educaţie pentru sănătate în baza competenţei de a oferi persoanelor, familiilor şi grupurilor de persoane informaţii care să le permită un stil de viaţă sănătos şi să se autoîngrijească;
d) acordarea primului ajutor în baza competenţei de a iniţia în mod independent măsuri imediate pentru menţinerea în viaţă şi aplicarea în situaţii de criză sau de catastrofă a acestor măsuri;
e) facilitarea acţiunilor pentru protejarea sănătăţii în grupuri considerate cu risc, precum şi organizarea şi furnizarea de servicii de îngrijiri de sănătate comunitară pe baza competenţelor de a colabora eficient cu alţi factori din sectorul sanitar şi de a oferi în mod independent consiliere, indicaţii şi sprijin persoanelor care necesită îngrijire şi persoanelor apropiate;
f) desfăşurarea activităţilor de cercetare în domeniul îngrijirilor generale de sănătate de către asistenţii medicali generalişti licenţiaţi;
g) participarea asistenţilor medicali generalişti abilitaţi ca formatori, la pregătirea teoretică şi practică a asistenţilor medicali generalişti în cadrul programelor de educaţie continuă în baza competenţei de a asigura o comunicare profesională exhaustivă şi de a coopera cu membrii altor profesii din domeniul sănătăţii;
h) raportarea activităţilor specifice desfăşurate şi analiza independentă a calităţii îngrijirilor de sănătate acordate pentru îmbunătăţirea practicii profesionale de asistentul medical generalist;
i) desfăşurarea de activităţi de formare şi pregătire teoretică şi practică în instituţii de învăţământ pentru pregătirea viitorilor asistenţi medicali generalişti, precum şi de activităţi de pregătire a personalului sanitar auxiliar.
–––-
Art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 7
Profesia de moaşă presupune dreptul de acces şi exercitare a următoarelor activităţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare:
a) asigurarea unei bune informări şi consilierea în materie de planificare familială;
b) diagnosticarea sarcinii, apoi supravegherea sarcinii normale, efectuarea examinărilor necesare pentru supravegherea evoluţiei sarcinii normale;
c) prescrierea sau consilierea privind examinările necesare celei mai timpurii diagnosticări posibile a sarcinilor cu riscuri;
d) stabilirea unui program de pregătire a viitorilor părinţi şi consilierea lor în materie de igienă şi alimentaţie, asigurarea pregătirii complete pentru naştere;
e) îngrijirea şi asistarea mamei în timpul travaliului şi monitorizarea stării fetusului in utero prin mijloace clinice şi tehnice adecvate;
f) asistarea naşterii normale inclusiv, la nevoie, efectuarea epiziotomiei şi în cazuri de urgenţă practicarea naşterii în prezentaţie pelviană;
g) recunoaşterea, la mamă sau la copil, a semnelor de anunţare a unor anomalii care necesită intervenţia unui medic şi, după caz, asistarea acestuia; luarea măsurilor de urgenţă care se impun în absenţa medicului, în special extragerea manuală a placentei, urmată eventual de examinarea manuală a uterului;
h) examinarea şi îngrijirea nou-născutului; luarea tuturor iniţiativelor care se impun în caz de nevoie şi practicarea, după caz, a resuscitării imediate;
i) îngrijirea mamei, monitorizarea progreselor mamei în perioada postnatală şi acordarea tuturor sfaturilor utile privind creşterea nou-născutului în cele mai bune condiţii;
j) acordarea îngrijirilor prescrise de medic;
k) elaborarea rapoartelor scrise necesare;
l) desfăşurarea de către moaşele licenţiate de activităţi de educaţie în instituţii de învăţământ pentru pregătirea viitoarelor moaşe, activităţi de cercetare şi în cadrul programelor de educaţie continuă.
ART. 8
(1) Activităţile prevăzute la art. 6 şi 7 se exercită cu asumarea responsabilităţii asistentului medical generalist şi a moaşei privind planificarea, organizarea, evaluarea şi furnizarea serviciilor.
(2) Activităţile desfăşurate de asistenţii medicali se exercită cu asumarea responsabilităţii privind planificarea, organizarea, evaluarea şi furnizarea serviciilor, precum şi cu privire la totalitatea actelor şi tehnicilor practicate.
ART. 9
(1) Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, de urgenţă ori când pacientul sau reprezentanţii legali ori numiţi ai acestuia sunt în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau consimţământul, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical acţionează respectând voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a refuza ori de a opri îngrijirile acordate.
(2) Responsabilitatea asistentului medical generalist, a moaşei sau a asistentului medical încetează în situaţia în care pacientul nu respectă recomandările sau planul de îngrijire întocmit de aceştia.
ART. 10
Având în vedere natura profesiei de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical şi obligaţiile fundamentale ale acestora faţă de pacienţi în exercitarea profesiei, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical nu sunt funcţionari publici.
ART. 11
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali prevăzuţi la art. 1, membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, exercită profesia în regim salarial şi/sau independent.
(2) Condiţiile de acces la activităţile profesionale exercitate în regim independent de către asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali sunt stabilite prin norme elaborate de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
ART. 12
(1) Profesia de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical se exercită pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art. 1, care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical;
b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical;
d) sunt membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. d), în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 1 lit. b), d) sau f) trebuie să înştiinţeze Ministerul Sănătăţii cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României şi să fie înregistraţi pe această perioadă la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(3) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi pe teritoriul României, precum şi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 1 lit. c) şi e) exercită profesia de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni români.
ART. 13
(1) La primirea în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, asistentul medical generalist, moaşa şi, respectiv, asistentul medical vor depune următorul jurământ:
„În numele Vieţii şi al Onoarei,
jur
să îmi exercit profesia cu demnitate,
să respect fiinţa umană şi drepturile sale
şi să păstrez secretul profesional.
Jur că nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, apartenenţă politică sau stare socială.
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn şi liber!”
(2) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi, respectiv, asistenţii medicali cetăţeni ai altor state pot depune jurământul în limba română sau în limba ţării de origine sau de provenienţă.
SECŢIUNEA a 2-a
Nedemnităţi şi incompatibilităţi
ART. 14
Este nedemn şi nu poate exercita profesia de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical:
a) asistentul medical generalist, moaşa şi, respectiv, asistentul medical care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni legate de exercitarea profesiei;
b) asistentul medical generalist, moaşa şi, respectiv, asistentul medical căruia i s-a aplicat interzicerea exercitării profesiei.
––––
Art. 14 a fost modificat de art. 214 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
ART. 15
(1) Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical este incompatibilă cu orice acţiune de natură a aduce atingere demnităţii profesionale de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical sau bunelor moravuri, conform Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical.
(2) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exerciţiu al profesiei.
(3) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate, asistentul medical generalist, moaşa şi, respectiv, asistentul medical este obligat să anunţe filiala Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România al cărui membru este.
(4) La solicitarea asistentului medical generalist, moaşei şi, respectiv, asistentului medical, la sesizarea oricărei persoane, instituţii sau autorităţi interesate, preşedintele filialei Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România din care face parte persoana aflată în stare de incompatibilitate poate constitui o comisie pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 membri care, după caz, pot fi asistenţi medicali generalişti, moaşe sau asistenţi medicali cu grad principal, pentru a constata existenţa sau inexistenţa stării de incompatibilitate.
SECŢIUNEA a 3-a
Autorizarea exercitării profesiei
ART. 16
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 1 exercită profesia pe baza certificatului de membru eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, avizat anual. Avizul anual se acordă numai după încheierea asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv. Certificatul de membru este însoţit de fişa de evidenţă elaborată de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(2) Certificatul de membru se acordă pe baza următoarelor documente:
a) copia legalizată a documentelor de studii care atestă formarea în profesie;
b) declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 şi 15;
c) certificatul de cazier judiciar;
d) certificatul de sănătate fizică şi psihică.
(3) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România înscrie membrii săi în Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România.
(4) La întocmirea Registrului naţional unic, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România utilizează şi codul numeric personal pentru cetăţenii români, precum şi documentele de identitate emise de ţara de origine pentru cetăţenii altor state. Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România se publică pe site-ul Ordinului Asistenţilor Medicali, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu completările ulterioare, şi a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Asistenţii medicali generalişti şi moaşele cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene exercită profesia temporar sau ocazional în România pe baza documentelor prevăzute la art. 31 alin. (1).
ART. 17
Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul unităţilor sanitare publice.
ART. 18
(1) În cazul în care un asistent medical generalist, o moaşă sau un asistent medical nu îşi exercită profesia efectiv, legal şi neîntrerupt pe o perioadă de cel puţin un an, în ultimii 5 ani de la data absolvirii studiilor care atestă formarea în profesie, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România reatestă, la cerere, competenţa profesională a acestuia, în vederea exercitării profesiei.
–––-
Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(2) Metodologia de reatestare a competenţei profesionale se stabileşte de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
ART. 19
(1) Practicarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă sau asistent medical de către o persoană care nu are această calitate ori nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor Codului penal.
(2) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, prin preşedintele filialei judeţene, este în drept să exercite acţiunea civilă pentru acordarea de daune morale în cazul lezării prestigiului sau intereselor profesionale ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România ori să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală sau autorităţile competente pentru urmărirea şi trimiterea în judecată a persoanelor care îşi atribuie sau care întrebuinţează fără drept titlul ori calitatea de asistent medical generalist, moaşă sau asistent medical ori care practică în mod nelegal.
ART. 20
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali îşi desfăşoară activitatea în sistem public şi/sau în sectorul privat, precum şi în colaborare cu furnizorii de servicii de îngrijiri de sănătate.
(2) Activitatea asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali se desfăşoară în cadrul echipei medicale sau independent, ca titulari ori asociaţi ai cabinetelor de practică independentă.
ART. 21
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical licenţiaţi pot fi cadre didactice universitare în instituţii de învăţământ superior care pregătesc asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali, precum şi personal de cercetare în instituţii de cercetare.
ART. 22
(1) Angajarea şi promovarea profesională a asistentului medical generalist, a moaşei şi a asistentului medical în sistemul sanitar public şi privat se realizează în condiţiile legii.
(2) Pentru riscurile ce decurg din activitatea profesională, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali din sistemul public sau privat încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională.
(3) La încheierea contractului de muncă, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali au obligaţia să prezinte o copie a asigurării prevăzute la alin. (2).
(4) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex.
––––
Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 1 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 23 din 13 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 15 mai 2014.
(5) Abrogat.
––––
Alin. (5) al art. 22 a fost abrogat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 53 din 17 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 301 din 24 aprilie 2014.
(5^1) La cerere, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se pot pensiona, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
––––
Alin. (5^1) al art. 22 a fost introdus de pct. 2 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 23 din 13 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 15 mai 2014.
(5^2) Prin derogare de la dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contractul de muncă al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali încetează de drept la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind împlinirea vârstei de 65 de ani şi a stagiului minim de cotizare realizat în sistemul public de pensii sau la data comunicării deciziei de pensie pentru limită de vârstă, a pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, în cazurile prevăzute la alin. (5^1).
––––
Alin. (5^2) al art. 22 a fost introdus de pct. 2 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 23 din 13 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 15 mai 2014.
(6) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care au depăşit limita de vârstă prevăzută la alin. (4) pot profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.
(7) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege, până la ocuparea posturilor prin concurs, la propunerea autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cu avizul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii.
ART. 22^1
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali pensionaţi în perioada 24 aprilie-15 mai 2014 care formulează cerere pentru desfăşurarea activităţii în sistemul public de sănătate sunt exceptaţi de la aplicarea prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1), contractul individual de muncă pe durată determinată se încheie până la împlinirea vârstei de 65 de ani de către asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţii medicali.
(3) Cumulul pensiei cu salariul pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează în condiţiile legii.
(4) Metodologia de ocupare a posturilor se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
––––
Art. 22^1 a fost introdus de art. unic din LEGEA nr. 140 din 21 octombrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 24 octombrie 2014, care completează art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 23 din 13 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 15 mai 2014, cu pct. 3.
ART. 23
Educaţia continuă se realizează de furnizori acreditaţi, cu avizul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
CAP. II
Dispoziţii privind exercitarea, pe teritoriul României, a profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical de către asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii privind facilitarea dreptului de stabilire pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali
ART. 24
(1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene cu privire la accesul la una dintre activităţile profesionale se soluţionează de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(2) Solicitanţii prevăzuţi la alin. (1) vor depune un dosar care cuprinde:
a) dovada cetăţeniei titularului;
b) copia documentelor care atestă formarea în profesie, respectiv a titlurilor de calificare care asigură accesul, după caz, la profesia de asistent medical generalist, la profesia de moaşă şi, respectiv, la profesia de asistent medical, precum şi dovada experienţei profesionale a titularului, dacă este cazul;
c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de origine sau de provenienţă în cazul asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi după caz, asistenţilor medicali care întrunesc cerinţele de formare prevăzute de normele comunitare, prin care se atestă că titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale;
d) dovezi emise de statul membru de origine sau provenienţă, privind caracterul onorabil, moral sau absenţa unei situaţii care suspendă ori interzice exercitarea profesiei în caz de eroare profesională gravă, respectiv o atestare de confirmare a inexistenţei unor suspendări temporare sau definitive de la exercitarea profesiei ori a unor condamnări penale;
e) documentul care atestă sănătatea fizică sau psihică, emis de statul membru de origine sau de provenienţă;
f) certificatul eliberat de băncile, inclusiv de societăţile de asigurare din unul din statele membre prevăzute la alin. (1) prin care se atestă că titularul este asigurat împotriva riscurilor pecuniare care decurg din răspunderea profesională, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în România, precum şi cu reglementările privind termenii şi extinderea acestei garanţii.
(3) În situaţia titlurilor de calificare de asistent medical generalist, de moaşă şi, respectiv, de asistent medical a căror recunoaştere intră sub incidenţa Sistemului general de recunoaştere a calificărilor, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România poate cere solicitantului informaţii cu privire la formarea însuşită de acesta, necesare stabilirii diferenţelor faţă de formarea naţională în aceeaşi profesie, în vederea alcătuirii probei de aptitudini. În cazul în care acesta nu este în măsură să furnizeze respectivele informaţii, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se adresează punctului de contact, autorităţii competente sau oricărui alt organism competent al statului membru de origine al solicitantului.
(4) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. b)-f) sunt însoţite de traduceri legalizate în limba română.
(5) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.
(6) Autorităţile competente ale statului membru de origine sau de provenienţă trimit documentele solicitate la alin. (2) lit. d) în termen de 60 de zile.
(7) În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. d), Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România acceptă certificatul eliberat pe baza declaraţiei sub jurământ ori a declaraţiei solemne a solicitantului, eliberat de către autoritatea judiciară sau administrativă competentă ori, după caz, de notarul sau organizaţia profesională abilitată în acest sens de acel stat.
(8) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii prevăzute la alin. (1), statul membru de origine sau de provenienţă nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. e), Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România acceptă din partea acestuia un certificat eliberat de o autoritate competentă a statului respectiv. În acest caz, autorităţile competente ale statului membru de origine trebuie să transmită Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România documentul solicitat în termen de 60 de zile.
–––-
Art. 24 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 24^1
În cazul în care România este statul membru de origine sau provenienţă al asistenţilor medicali generalişti, al moaşelor şi asistenţilor medicali care solicită recunoaşterea calificării profesionale într-un alt stat membru al Uniunii Europene, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în calitate de autoritate competentă română respectă termenele prevăzute la art. 24 alin. (6) şi (8), în vederea soluţionării acestor cereri.
–––-
Art. 24^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 24^2
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România confirmă primirea dosarului solicitantului în termen de o lună de la data primirii şi informează solicitantul, după caz, despre eventualele documente necesare pentru completarea dosarului.
(2) Procedura de examinare a cererii de obţinere a autorizaţiei de a exercita profesia în România înaintată de către asistenţii medicali generalişti, moaşele sau asistenţii medicali prevăzuţi la art. 24 alin. (1) trebuie să conducă la o decizie justificată, în mod corespunzător, a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în oricare dintre cazuri, şi finalizată în termen de 90 de zile de la data prezentării dosarului complet al titularului.
(3) Termenul prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit cu 30 de zile în cazul asistenţilor medicali, precum şi în cazurile în care recunoaşterea calificărilor de asistent medical generalist şi, respectiv, de moaşă intră sub incidenţa Sistemului general de recunoaştere a calificărilor profesionale prevăzut de lege.
(4) Certificatul de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se eliberează în urma aplicării procedurii de recunoaştere a calificării profesionale.
–––-
Art. 24^2 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 24^3
(1) În cazul unor suspiciuni justificate, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România poate solicita autorităţilor competente ale statului membru emitent o confirmare a autenticităţii certificatelor şi a titlurilor de calificare eliberate în acel stat membru, precum şi, după caz, confirmarea faptului că asistentul medical generalist, moaşa sau asistentul medical titular îndeplineşte condiţiile minime de formare prevăzute de normele comunitare pentru calificarea profesională dobândită de acesta în statul membru emitent.
(2) În cazul unor suspiciuni justificate, atunci când o autoritate competentă a unui alt stat membru a eliberat un titlu de calificare de asistent medical generalist, de moaşă sau de asistent medical, care include o formare urmată în totalitate sau parţial într-o instituţie legal stabilită pe teritoriul unui alt stat membru, România în calitate de stat membru gazdă are dreptul să verifice pe lângă organismul competent al statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare, dacă:
a) formarea asigurată de instituţia în cauză a fost certificată în mod oficial de instituţia de învăţământ situată în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare;
b) titlul de calificare eliberat este acelaşi cu cel care ar fi fost eliberat în cazul în care ciclul de formare ar fi fost acelaşi în statul membru de origine în care acesta a fost eliberat;
c) titlul de calificare eliberat conferă aceleaşi drepturi de acces la profesie pe teritoriul statului membru de origine în care acesta a fost eliberat.
(3) În cazul unor suspiciuni justificate, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România în calitate de autoritate competentă din statul membru gazdă poate solicita autorităţilor competente ale unui stat membru o confirmare a faptului că solicitantul, după caz, asistent medical generalist, moaşă sau asistent medical, nu este suspendat sau nu are interdicţie de exercitare a profesiei ca urmare a unei erori profesionale grave sau a unei condamnări pentru infracţiuni legate de exercitarea activităţilor sale profesionale.
–––-
Art. 24^3 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 25
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România colaborează cu autorităţile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale unui stat aparţinând Spaţiului Economic European şi, respectiv, ale Confederaţiei Elveţiene, cu organismele şi cu alte persoane juridice, asigurând confidenţialitatea informaţiilor transmise.
(2) Schimbul oricăror informaţii, precum şi al celor privind sancţiunile disciplinare ori penale aplicate în caz de fapte grave şi precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra activităţilor de asistent medical generalist, moaşă sau asistent medical, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Statul membru de origine examinează veridicitatea faptelor, iar autorităţile acestuia decid cu privire la natura şi amploarea investigaţiilor pe care trebuie să le realizeze şi comunică statului membru gazdă concluziile rezultate din informaţiile transmise.
–––-
Art. 25 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 25^1
Schimbul de informaţii prevăzut la art. 24^3 şi art. 25 se face prin intermediul Sistemului de informare a Pieţei Interne a Uniunii Europene (IMI).
–––-
Art. 25^1 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii privind libera prestare a serviciilor de către asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali
ART. 26
Dispoziţiile cu privire la libera prestare a serviciilor se aplică asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene care sunt stabiliţi în vederea exercitării profesiei în unul din aceste state, atunci când se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar sau ocazional activităţile de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical.
ART. 27
Caracterul temporar sau ocazional al prestării activităţilor de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical este stabilit, de la caz la caz, de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în funcţie de durata, frecvenţa, periodicitatea şi continuitatea acestora.
–––-
Art. 27 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 28
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la obligaţia înscrierii în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România atunci când solicită accesul la una dintre activităţile de asistent medical generalist, moaşă sau asistent medical, în vederea prestării temporare sau ocazionale de servicii medicale în România.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt înregistrate automat în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pe durata prestării serviciilor respective, în baza documentelor prestatorului, prevăzute la art. 31 alin. (1), şi sunt scutite de plata cotizaţiei de membru.
–––-
Alin. (2) al art. 28 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 29
Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 26 se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar sau administrativ privind calificările profesionale şi utilizarea titlurilor, dispoziţiilor privind faptele profesionale grave care afectează direct şi specific protecţia şi securitatea beneficiarilor serviciilor de îngrijiri, precum şi dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege pentru asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni români, membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
ART. 30
Solicitările asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, referitoare la prestarea temporară sau ocazională de servicii în România, se soluţionează de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Art. 30 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 31
(1) În cazul în care solicitantul se află la prima prestare temporară sau ocazională de servicii în România, acesta va înainta Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România următoarele documente:
a) o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire;
b) copia documentului de cetăţenie;
c) o declaraţie privind cunoaşterea limbii române, necesară pentru practicarea profesiei în România;
d) o dovadă prin care autorităţile competente ale statului membru de stabilire atestă că titularul nu a suferit suspendări temporare sau definitive de la exercitarea profesiei ori condamnări penale;
e) diplomele, certificatele sau alte titluri de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical, prevăzute de lege ori de normele Uniunii Europene, pentru prestarea activităţilor în cauză;
f) traducerea legalizată în limba română a documentelor prevăzute la lit. c)-e).
–––-
Alin. (1) al art. 31 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) lit. a) poate fi înaintată prin toate mijloacele de comunicare şi se reînnoieşte o dată pe an, dacă prestatorul intenţionează să furnizeze temporar sau ocazional, în cursul anului respectiv, servicii în România.
(2^1) Prezentarea declaraţiei prevăzute la alin. (1) lit. a) este obligatorie şi asigură accesul asistentului medical generalist, moaşei sau asistentului medical în cauză la activitatea de servicii sau dreptul de a exercita activitatea respectivă pe întreg teritoriul României.
–––-
Alin. (2^1) al art. 31 a fost introdus de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(3) În cazul asistenţilor medicali prevăzuţi la art. 26, aflaţi la prima prestare temporară sau ocazională de servicii, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România poate verifica formarea profesională a prestatorului. Verificarea este posibilă numai în cazul în care are ca scop evitarea producerii daunelor grave aduse sănătăţii pacientului, din cauza lipsei calificării profesionale a prestatorului şi în măsura în care nu depăşeşte ceea ce este necesar în acest sens.
–––-
Alin. (3) al art. 31 a fost modificat de art. IV din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.
(4) În termen de până la 30 de zile de la data primirii declaraţiei şi a documentelor însoţitoare, prevăzute la alin. (1), Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România informează solicitantul prestator de servicii cu privire la decizia sa:
a) de a nu verifica calificările profesionale ale acestuia;
b) de a-i solicita acestuia să promoveze o probă de aptitudini, sau de a-i permite să presteze serviciile respective.
–––-
Alin. (4) al art. 31 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(5) În cazul întâmpinării unor situaţii care ar putea conduce la o întârziere în luarea unei decizii datorată verificării calificării solicitantului, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România notifică acestuia, în termenul prevăzut la alin. (4), motivele întârzierii. Situaţiile constatate se rezolvă în termen de 30 de zile de la notificare, iar decizia se finalizează în termen de 60 de zile din momentul soluţionării acestora.
–––-
Alin. (5) al art. 31 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(6) În cazul unei diferenţe importante între calificările profesionale ale prestatorului de servicii şi formarea impusă în România pentru aceeaşi profesie, în măsura în care această diferenţă este de natură să afecteze în mod negativ sănătatea publică şi nu poate fi compensată de experienţa profesională a prestatorului de servicii sau de cunoştinţele, abilităţile şi competenţele dobândite prin învăţarea pe tot parcursul vieţii, validată în mod formal în acest scop de un organism relevant, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România oferă asistentului medical în cauză posibilitatea de a demonstra printr-o probă de aptitudini că a dobândit cunoştinţele, abilităţile şi competenţele respective.
–––-
Alin. (6) al art. 31 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(7) În urma susţinerii probei de aptitudini de către prestatorul de servicii, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România decide cu privire la furnizarea serviciului de către acesta, iar prestarea serviciilor trebuie să fie posibilă în termen de 30 de zile de la data luării deciziei.
–––-
Alin. (7) al art. 31 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(8) În cazul în care Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nu ia o decizie în termenele stabilite de prezentul articol, serviciul poate fi prestat.
–––-
Alin. (8) al art. 31 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 32
(1) În caz de prestare temporară a serviciilor în România, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul din aceste state, sunt exceptaţi de la procedura de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a informa în prealabil Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgenţă, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora.
ART. 33
(1) Pentru fiecare prestare de servicii, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România poate solicita autorităţilor competente omoloage din statul membru de stabilire informaţii pertinente cu privire la legalitatea condiţiei de stabilire, buna conduită profesională a solicitantului sau existenţa sancţiunilor disciplinare ori penale.
–––-
Alin. (1) al art. 33 a fost modificat de art. IV din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.
(2) La solicitarea statului membru gazdă, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România transmite informaţiile solicitate cu respectarea prevederilor art. 25.
–––-
Alin. (2) al art. 33 a fost modificat de art. IV din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.
(3) Autorităţile competente asigură schimbul necesar de informaţii pentru ca plângerea beneficiarului serviciilor de îngrijiri împotriva prestatorului de servicii în regim temporar şi ocazional să fie corect soluţionată. În această situaţie, beneficiarul serviciilor de îngrijiri este informat asupra cursului demersului său.
SECŢIUNEA a 3-a
Dispoziţii comune cu privire la dreptul de stabilire şi libera prestare de servicii de către asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali
ART. 34
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene care exercită profesia în România au dreptul de a ataşa la titlul profesional titlul legal de calificare obţinut în statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului emitent şi, eventual, abrevierea acestui titlu. Titlul de calificare va fi însoţit de numele şi locul instituţiei sau al organismului emitent.
(2) Dacă titlul de calificare prevăzut la alin. (1) desemnează în România o pregătire complementară neînsuşită de beneficiar, acesta va utiliza în exerciţiul profesiei forma corespunzătoare a titlului, indicată de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Alin. (2) al art. 34 a fost modificat de art. IV din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.
ART. 35
(1) În cazul asistenţilor medicali generalişti şi moaşelor, prevăzuţi la art. 26, prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul României se face cu titlul profesional prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă, pentru profesia respectivă.
(2) În cazul asistenţilor medicali prevăzuţi la art. 26, prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul României se face în baza titlului profesional, conform specializării, prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă, atunci când Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România verifică documentele de calificare în vederea prestării serviciilor.
–––-
Alin. (2) al art. 35 a fost modificat de art. IV din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.
(3) În cazul asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali stabiliţi în România, exercitarea profesiei se face cu titlul profesional prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru profesia în cauză.
ART. 35^1
În cazul asistenţilor medicali prevăzuţi la art. 26, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România poate acorda, de la caz la caz, acces parţial la o activitate profesională pe teritoriul României cu respectarea normelor în vigoare.
–––-
Art. 35^1 a fost introdus de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 35^2
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România informează semestrial Ministerul Sănătăţii cu privire la numărul asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali care beneficiază de prevederile privind exercitarea profesiei în regim temporar, ocazional sau în regim de stabilire pe teritoriul României.
–––-
Art. 35^2 a fost introdus de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 36
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene care exercită profesia ca urmare a recunoaşterii calificării profesionale trebuie să posede cunoştinţele lingvistice necesare desfăşurării activităţilor profesionale în România.
(2) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este desemnat ca autoritate competentă să verifice respectarea obligaţiei prevăzute la alin. (1).
(3) Verificarea cunoştinţelor lingvistice se limitează la cunoaşterea limbii române ca limbă oficială sau a unei alte limbi materne în România cu condiţia ca aceasta să fie o limbă oficială a Uniunii Europene.
(4) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România poate efectua verificarea cunoştinţelor lingvistice numai după emiterea, conform normelor comunitare, a cardului profesional european de asistent medical generalist, de moaşă sau de asistent medical sau, după caz, numai după recunoaşterea calificărilor profesionale ale acestora. Verificarea este proporţională cu activitatea care urmează a fi desfăşurată de către titular.
(5) Deciziile Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România cu privire la verificarea cunoştinţelor lingvistice pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit legii.
–––-
Art. 36 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 36^1
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România şi care exercită profesia, au obligaţia să cunoască legislaţia din domeniul sănătăţii, domeniul securităţii sociale, precum şi prevederile Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical.
(2) În vederea accesului la informaţiile prevăzute la alin. (1), Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România organizează, la nivelul structurilor teritoriale şi centrale, birouri de informare legislativă.
–––-
Art. 36^1 a fost introdus de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 37
Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, care, în timpul exercitării profesiei în România, încalcă dispoziţiile legale şi regulamentele profesiei, răspund potrivit legii.
SECŢIUNEA a 4-a
Mecanismul de alertă
–––-
Secţ. a 4-a a fost introdusă de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 37^1
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România informează autorităţile competente din toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi ale Confederaţiei Elveţiene cu privire la asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cărora li s-a restrâns sau interzis de către autorităţile sau instanţele judecătoreşti naţionale să desfăşoare, pe teritoriul României, în întregime sau în parte, chiar şi cu caracter temporar, activităţile profesionale.
–––-
Art. 37^1 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 37^2
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România transmite informaţiile menţionate la art. 37^1 prin alertă în cadrul IMI cel târziu în termen de 3 zile de la data adoptării deciziei de restrângere sau interzicere, în întregime sau în parte, a exercitării unei activităţi profesionale de către profesionistul în cauză, informaţiile limitându-se la:
a) identitatea asistentului medical generalist, moaşei sau asistentului medical în cauză;
b) calificarea cu care exercită profesia;
c) autoritatea sau instanţa naţională care adoptă hotărârea privind restrângerea sau interdicţia profesiei;
d) sfera de aplicare a restricţiei sau interdicţiei;
e) perioada în cursul căreia se aplică restricţia sau interdicţia.
(2) Cel târziu în termen de 3 zile de la data adoptării hotărârii instanţei, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România informează autorităţile competente ale tuturor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi ale Confederaţiei Elveţiene, prin alertă în cadrul IMI, despre identitatea profesioniştilor care au solicitat recunoaşterea calificărilor de asistent medical generalist, de moaşă sau de asistent medical în temeiul prezentelor prevederi şi în cazul cărora instanţele române au constatat că au făcut uz, în acest scop, de titluri falsificate de calificare profesională.
(3) Prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul schimbului de informaţii menţionate la art. 37^1 se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
–––-
Art. 37^2 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 37^3
(1) Atunci când expiră o interdicţie sau o restricţie menţionată la art. 37^1, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România informează fără întârziere autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi ale Confederaţiei Elveţiene, menţionând data expirării şi orice altă schimbare ulterioară respectivei date.
(2) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali în cazul cărora se trimit alerte celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene sunt informaţi în scris de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România cu privire la deciziile de alertă, în acelaşi timp cu alerta în sine.
–––-
Art. 37^3 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 37^4
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali prevăzuţi la art. 37^3 alin. (2) au posibilitatea de a contesta decizia la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit legii, sau pot solicita rectificarea unor astfel de decizii.
(2) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali prevăzuţi la art. 37^3 alin. (2) au posibilitatea de a obţine despăgubiri legate de orice prejudiciu cauzat prin alerte false trimise altor state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, iar în astfel de cazuri decizia privind alerta poate conţine precizarea că face obiectul unor proceduri iniţiate de către profesionist.
(3) Informaţiile privind alertele pot fi prelucrate în IMI atât timp cât sunt valabile. Alertele vor fi şterse în termen de 3 zile de la data adoptării deciziei de revocare sau de la expirarea interdicţiei sau restricţiei menţionate la art. 37^1.
–––-
Art. 37^4 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
CAP. III
Organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ART. 38
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională, cu personalitate juridică, neguvernamentală, de interes public, apolitică, fără scop patrimonial, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi, respectiv, a profesiei de asistent medical, ca profesii liberale de practică publică autorizate.
(2) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are autonomie instituţională în domeniul său de competenţă normativ şi jurisdicţional profesional şi îşi exercită atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni, în condiţiile legii.
(3) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România cuprinde toţi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care exercită profesia de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are sediul central în municipiul Bucureşti.
(5) Patrimoniul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se constituie din bunuri mobile şi imobile dobândite în condiţiile legii.
ART. 39
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este organizat la nivel naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi funcţionează în teritoriu prin filiale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Filialele judeţene şi filiala municipiului Bucureşti au personalitate juridică şi beneficiază de autonomie organizatorică şi funcţională în limitele prevăzute de Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Alin. (2) al art. 39 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(3) La nivelul Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România funcţionează departamente, compartimente, comisia de specialitate a asistenţilor medicali generalişti, comisia de specialitate a moaşelor, comisii de specialitate pentru asistenţii medicali, Comisia naţională pentru recunoaşterea calificărilor de asistent medical generalist, de asistent medical şi de moaşă obţinute în Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European şi Confederaţia Elveţiană, Comisia naţională de educaţie profesională continuă, Comisia naţională de etică şi deontologie, Comisia naţională de control financiar, precum şi alte comisii, aprobate prin hotărâre a Consiliului naţional.
–––-
Alin. (3) al art. 39 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(4) Structura organizatorică a filialelor judeţene, respectiv a filialei municipiului Bucureşti se adoptă prin hotărâre a Consiliului naţional.
–––-
Alin. (4) al art. 39 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(5) Atribuţiile departamentelor, compartimentelor şi comisiilor sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
ART. 40
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are următoarele atribuţii:
a) asigură aplicarea regulamentelor şi normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical din România, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea sanitară în care se desfăşoară;
a^1) autorizează sau, după caz, avizează exercitarea profesiilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical pe teritoriul României;
–––-
Lit. a^1) a alin. (1) al art. 40 a fost introdusă de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
a^2) atestă titlurile de calificare de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical obţinute în România şi emite documentele necesare recunoaşterii profesionale în celelalte state membre ale Uniunii Europene, în statele aparţinând Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană;
–––-
Lit. a^2) a alin. (1) al art. 40 a fost introdusă de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
a^3) elaborează şi, după caz, emite cardul profesional european pentru membrii săi, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene;
–––-
Lit. a^3) a alin. (1) al art. 40 a fost introdusă de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
a^4) recunoaşte calificările profesionale de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical dobândite în celelalte state membre ale Uniunii Europene, în statele aparţinând Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană;
–––-
Lit. a^4) a alin. (1) al art. 40 a fost introdusă de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
b) autorizează exercitarea temporară şi ocazională a profesiilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical pentru cetăţeni ai statelor terţe în cazul situaţiilor de urgenţă, schimburilor de experienţă, convenţiilor bilaterale dintre România şi aceste state;
–––-
Lit. b) a alin. (1) al art. 40 a fost modificată de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
c) colaborează cu Ministerul Sănătăţii la elaborarea normelor specifice şi a reglementărilor privind profesiile de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical şi asigură aplicarea acestora;
d) atestă onorabilitatea şi moralitatea profesională a membrilor săi şi emite certificatul de status profesional curent. Metodologia de întocmire şi eliberare a certificatului de status profesional curent se stabileşte prin hotărâre a Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
–––-
Lit. d) a alin. (1) al art. 40 a fost modificată de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
e) apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele profesionale ale membrilor săi, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a asistentului medical generalist, a moaşei şi a asistentului medical în exercitarea profesiei;
f) soluţionează cererile şi petiţiile membrilor prin organele de conducere ale filialelor sau, în cazul nesoluţionării la acest nivel, prin organele de conducere ierarhic superioare;
g) asigură respectarea de către asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică;
h) elaborează criterii şi standarde privind asigurarea calităţii serviciilor de îngrijiri de sănătate, pe care le propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii;
i) supraveghează aplicarea şi respectarea standardelor de calitate a activităţilor de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical;
j) elaborează proiecte de metodologii, de ghiduri şi de protocoale de practică, pe care le propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii;
k) elaborează şi adoptă statutul şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, luând măsurile necesare pentru respectarea unitară a acestora;
l) înregistrează membrii în Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România, pe care îl actualizează permanent şi administrează pagina de internet pe care este publicat;
–––-
Lit. l) a alin. (1) al art. 40 a fost modificată de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
m) analizează cazurile de abateri de la normele de etică şi deontologie profesională şi de la regulile de bună practică profesională, în calitate de organ de jurisdicţie profesională;
n) asigură schimbul de informaţii, prin intermediul IMI, cu autorităţile competente ale altor state în vederea exercitării profesiei de către asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali;
–––-
Lit. n) a alin. (1) al art. 40 a fost modificată de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
o) organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru exercitarea activităţii profesionale de către asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
p) colaborează cu organizaţii de profil profesional-ştiinţific, patronal, sindical din domeniul sanitar şi cu organizaţii neguvernamentale în toate problemele privind exercitarea profesiei şi asigurarea sănătăţii populaţiei;
q) colaborează cu Ministerul Sănătăţii la organizarea şi desfăşurarea concursurilor şi examenelor pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali, desemnează reprezentanţi în comisiile pentru concursuri şi examene şi elaborează subiectele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare publice;
r) colaborează cu Ministerul Sănătăţii la elaborarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi a normelor de aplicare a acestuia;
s) promovează interesele membrilor săi în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională;
t) stabileşte, în funcţie de gradul riscului profesional şi de activitatea desfăşurată în calitate de salariat sau liber profesionist, valoarea riscului asigurat în cadrul asigurărilor de răspundere civilă pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali;
u) organizează puncte teritoriale de informare privind legislaţia din domeniul sănătăţii;
v) participă, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii, la stabilirea numărului de locuri pentru învăţământul postliceal sanitar şi pentru învăţământul superior de asistenţă medicală;
x) avizează fişa de atribuţii a posturilor de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical;
x^1) organizează examenul de grad principal pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe, asistenţi medicali, surori medicale şi oficianţi medicali şi emite certificatele de grad principal candidaţilor care au promovat acest examen;
–––-
Lit. x^1) a alin. (1) al art. 40 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
z) organizează şi derulează programe de pregătire pentru calificarea infirmierelor.
(1^1) Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de grad principal se elaborează de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
–––-
Alin. (1^1) al art. 40 a fost introdus de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(1^2) Certificatele de grad principal emise de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România conferă titularului aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi certificatele de grad principal emise de Ministerul Sănătăţii candidaţilor care au promovat examenul de grad principal organizat în sesiunile anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
–––-
Alin. (1^2) al art. 40 a fost introdus de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(2) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, prin structurile naţionale sau judeţene, colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii, cu instituţii, autorităţi şi organizaţii la realizarea următoarelor activităţi:
a) formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a asistentului medical generalist, a moaşei şi a asistentului medical din România;
b) elaborarea standardelor de practică profesională în vederea asigurării calităţii actului de îngrijire în unităţile sanitare;
c) iniţierea şi promovarea de forme de educaţie continuă în vederea creşterii gradului de competenţă profesională a membrilor săi;
d) elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de practică independentă;
e) promovarea şi asigurarea cadrului necesar desfăşurării unei concurenţe loiale, bazate exclusiv pe criteriile competenţei profesionale;
f) elaborarea proiectelor de norme privind practica independentă a asistentului medical generalist, a moaşei şi a asistentului medical;
g) elaborarea proiectelor de norme privind furnizarea îngrijirilor în domeniul asigurărilor sociale de sănătate;
h) avizarea înfiinţării cabinetelor private ale asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali, indiferent de forma lor juridică;
i) colaborarea cu Ministerul Sănătăţii în vederea elaborării metodologiei şi a tematicilor de concursuri, examene, de acordarea de competenţe şi de grade profesionale pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali;
j) susţinerea activităţii şi dezvoltării cercetării ştiinţifice şi organizarea de manifestări ştiinţifice în domeniul îngrijirilor de sănătate.
ART. 41
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu sau în numele membrilor săi.
SECŢIUNEA a 3-a
Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
ART. 42
(1) În vederea exercitării profesiei, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali prevăzuţi la art. 1, stabiliţi în România, au obligaţia să se înscrie în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, care se eliberează la înscrierea în organizaţia profesională.
(3) Înscrierea se face la filiala judeţeană în a cărei rază se află unitatea la care urmează să îşi desfăşoare activitatea, filiala judeţeană în a cărei rază îşi au domiciliul sau reşedinţa ori, în situaţii speciale, la Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(4) La înscriere, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali depun jurământul prevăzut la art. 13.
(5) Depunerea jurământului se menţionează în certificatul de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(6) Pot deveni, la cerere, membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care prestează temporar servicii de îngrijiri de sănătate în România, cu respectarea prevederilor alin. (3).
ART. 42^1
Prin excepţie de la prevederile art. 42, surorile medicale şi oficianţii medicali au obligaţia să se înregistreze în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în vederea autorizării exercitării activităţilor specifice. La înregistrare, aceştia dobândesc calitatea de membru asociat al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Condiţiile de autorizare, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora se stabilesc prin hotărâre a Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Art. 42^1 a fost introdus de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 43
(1) La cerere, membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical pot solicita suspendarea calităţii de membru pe durata respectivă.
(2) Pe durata suspendării, la cerere, a calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se suspendă de drept toate obligaţiile şi drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 44
(1) Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sunt înscrişi în Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, al moaşelor şi al asistenţilor medicali din România.
(2) Calitatea de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România o pot păstra, la cerere, şi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali pensionari.
SECŢIUNEA a 4-a
Drepturile şi obligaţiile membrilor
ART. 45
Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România au următoarele drepturi:
a) de a alege şi de a fi aleşi în organele reprezentative ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
b) de a avea acces la toate datele care privesc organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi a filialelor acestuia;
c) de a se adresa nemijlocit tuturor organelor de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, naţionale sau teritoriale, şi de a primi informaţiile solicitate;
d) de a participa la acţiunile organizate de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi de a fi informaţi despre desfăşurarea acestora;
e) de a participa la programe de perfecţionare şi la alte forme de educaţie continuă pentru asistenţi medicali generalişti, pentru moaşe şi pentru asistenţi medicali;
f) de a contesta sancţiunile primite, în termen de 30 de zile de la comunicarea lor, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
g) dreptul persoanelor care exercită funcţii de conducere la nivel teritorial sau naţional în structurile Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România de a-şi rezerva locul de muncă pe perioada în care îndeplinesc funcţiile respective;
h) de a li se acorda, de către Consiliul naţional, pentru merite deosebite, recompense, diplome de onoare şi de excelenţă, la propunerea Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, precum şi calitatea de membru de onoare;
i) dreptul membrilor Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România aleşi în funcţii de conducere, la nivel naţional ori teritorial, sau care deţin funcţii de conducere în cadrul structurilor organizatorice ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România de a beneficia de 3 zile libere lunar, plătite, pentru îndeplinirea atribuţiilor profesionale la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, precum şi a atribuţiilor conferite de funcţia de conducere;
j) de a purta însemnele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
ART. 46
(1) Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România au următoarele obligaţii:
a) să cunoască şi să respecte reglementările privind exercitarea profesiei şi legislaţia în domeniul sănătăţii;
b) să cunoască şi să respecte prevederile Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România privind exercitarea profesiilor de asistent medical generalist, moaşă şi de asistent medical, ale Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, precum şi regulamentele profesiei şi hotărârile organelor de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
c) să manifeste un comportament demn în exercitarea profesiei;
d) să nu aducă prejudicii reputaţiei Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi prestigiului profesiei de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical;
e) să participe la adunările generale ale filialelor din care fac parte;
f) să apere reputaţia şi interesele legitime ale asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali;
g) să ducă la îndeplinire hotărârile şi deciziile organelor de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
h) să rezolve sarcinile încredinţate în calitate de membri sau reprezentanţi ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
i) să achite, în termenul stabilit, cotizaţia lunară datorată în calitate de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
j) să execute cu bună-credinţă atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în filialele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
k) să urmeze formele de educaţie continuă în vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi a menţinerii prestaţiei profesionale sigure şi eficace;
l) să semneze şi să aplice parafa cuprinzând numele, prenumele, titlul profesional sau, după caz, specialitatea, gradul şi codul pe toate documentele care atestă activităţile profesionale executate;
m) să respecte drepturile pacienţilor.
(2) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali au obligaţia să efectueze cursuri şi alte forme de educaţie continuă. Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România creditează cursurile, programele de educaţie continuă avizate de Ministerul Sănătăţii, precum şi alte forme de educaţie continuă prevăzute de lege şi stabileşte numărul minim de credite anual necesar reautorizării exercitării profesiei.
(3) Furnizorii de educaţie continuă a asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali se stabilesc de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii.
(4) Asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali care nu realizează anual numărul minim de credite stabilit de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România li se poate suspenda dreptul de liberă practică, până la realizarea numărului de credite respectiv.
SECŢIUNEA a 5-a
Organizarea la nivel teritorial şi naţional
Paragraful 1
Organizarea la nivel teritorial
ART. 47
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este organizat la nivel naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
(2) La nivelul fiecărui judeţ, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti, se organizează câte o filială a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, formată din toţi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care exercită profesia în unitatea administrativ-teritorială respectivă, denumită în continuare filiala judeţeană, respectiv filiala municipiului Bucureşti.
(3) Filialele judeţene şi filiala municipiului Bucureşti au personalitate juridică şi beneficiază de autonomie organizatorică şi funcţională în limitele prevăzute de Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Alin. (3) al art. 47 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(3^1) Filialele judeţene şi filiala municipiului Bucureşti nu pot funcţiona în afara Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Alin. (3^1) al art. 47 a fost introdus de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(3^2) Filialele judeţene, respectiv filiala municipiului Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii, nu pot emite hotărâri şi decizii contradictorii actelor emise de organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, la nivel naţional.
–––-
Alin. (3^2) al art. 47 a fost introdus de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(3^3) Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România hotărăşte modalitatea de stabilire a bugetelor filialelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a bugetului propriu al aparatului central.
–––-
Alin. (3^3) al art. 47 a fost introdus de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(3^4) Filialele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au obligaţia să prezinte semestrial Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România un raport privind modul în care au fost duse la îndeplinire hotărârile Consiliului naţional şi ale Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, deciziile biroului Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli.
–––-
Alin. (3^4) al art. 47 a fost introdus de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(3^5) Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România informează Consiliul naţional cu privire la modalitatea de realizare a obligaţiilor prevăzute la alin. (3^4).
–––-
Alin. (3^5) al art. 47 a fost introdus de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(4) Sediul filialei judeţene este în oraşul de reşedinţă a judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti, pentru filiala municipiului Bucureşti.
ART. 48
(1) Organele de conducere ale filialei judeţene, respectiv ale filialei municipiului Bucureşti a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sunt:
a) adunarea generală;
b) consiliul judeţean, respectiv Consiliul Municipiului Bucureşti;
c) biroul consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti;
d) preşedintele.
(2) Atribuţiile filialei judeţene, respectiv ale filialei municipiului Bucureşti a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se stabilesc prin Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Alin. (2) al art. 48 a fost introdus de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 49
(1) Adunarea generală judeţeană este constituită din reprezentanţii aleşi ai tuturor asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali cu drept de liberă practică înscrişi în filiala judeţeană respectivă, conform normei de reprezentare de 1 la 100.
–––-
Alin. (1) al art. 49 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(2) Adunarea generală alege prin vot secret, cu majoritate simplă, membrii consiliului judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, respectiv ai Consiliului Municipiului Bucureşti al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul total al reprezentanţilor aleşi.
ART. 50
(1) Consiliile judeţene ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România au un număr de membri proporţional cu numărul asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi, respectiv, asistenţilor medicali înscrişi în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, după cum urmează:
a) până la 2.000 de asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali înscrişi – 9 membri, aleşi din rândul reprezentanţilor adunării generale judeţene;
b) între 2.001-4.000 de asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali înscrişi – 11 membri, aleşi din rândul reprezentanţilor adunării generale judeţene;
c) între 4.001-6.000 de asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali înscrişi – 13 membri, aleşi din rândul reprezentanţilor adunării generale judeţene;
d) între 6.001-10.000 de asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali înscrişi – 15 membri, aleşi din rândul reprezentanţilor adunării generale judeţene;
e) peste 10.000 de asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali înscrişi – 17 membri, aleşi din rândul reprezentanţilor adunării generale judeţene.
–––-
Alin. (1) al art. 50 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(2) Abrogat.
–––-
Alin. (2) al art. 50 a fost abrogat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(3) Alegerile sunt validate în prezenţa a 2/3 din numărul total al reprezentanţilor în adunarea generală; în cazul în care la adunarea generală întrunită cu ocazia alegerilor nu este prezent un număr de 2/3 din numărul total al reprezentanţilor, în termen de 14 zile se va organiza o altă adunare generală pentru alegeri, al cărei rezultat va fi validat, indiferent de numărul participanţilor.
(4) Biroul Consiliului judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este format din: preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi secretar, aleşi de către consiliul judeţean din rândul membrilor săi, iar Biroul Consiliului Municipiului Bucureşti al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este format din: preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi secretar, aleşi de către Consiliul Municipiului Bucureşti din rândul membrilor săi.
–––-
Alin. (4) al art. 50 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(5) Organele de conducere ale filialelor judeţene, respectiv ale filialei municipiului Bucureşti se subordonează ierarhic Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(6) La nivelul unităţilor sanitare, se pot delega de către preşedintele filialei unele atribuţii, unui reprezentant ales în adunarea generală din unitatea respectivă.
Paragraful 2
Organizarea la nivel naţional
ART. 51
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este format din toţi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali înscrişi în filialele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are personalitate juridică, patrimoniu şi buget proprii. În bugetul propriu sunt cuprinse şi contribuţiile filialelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în cotă fixă de 25% din cuantumul cotizaţiilor lunare încasate. Patrimoniul poate fi folosit în condiţiile legii şi în activităţi producătoare de venituri, înfiinţare de asociaţii, fundaţii, unităţi de învăţământ.
(3) Organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, la nivel naţional, sunt:
a) Consiliul naţional;
b) Biroul executiv;
c) preşedintele.
(4) Organele de conducere prevăzute la alin. (3) îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.
–––-
Art. 51 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 52
Abrogat.
–––-
Art. 52 a fost abrogat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 53
(1) Consiliul naţional este alcătuit din preşedinţii fiecărei filiale judeţene, respectiv ai filialei municipiului Bucureşti şi reprezentantul autorităţii de stat.
–––-
Alin. (1) al art. 53 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(2) Consiliul naţional este legal constituit în prezenţa a jumătate plus unu din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri cu majoritate simplă de voturi.
(3) Consiliul naţional se întruneşte în sesiuni trimestriale şi extraordinare.
(4) Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România adoptă Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Alin. (4) al art. 53 a fost introdus de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 54
Activitatea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este coordonată, între sesiunile Consiliului naţional, de Biroul executiv.
ART. 55
(1) Biroul executiv al Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România asigură activitatea permanentă a acestuia, conform dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Biroul executiv al Consiliului naţional este alcătuit din preşedinte, 4 vicepreşedinţi şi un secretar naţional, aleşi prin vot secret de membrii Consiliului naţional din rândul acestora.
–––-
Alin. (2) al art. 55 a fost modificat de art. IV din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015, prin eliminarea unei sintagme.
(3) Abrogat.
–––-
Alin. (3) al art. 55 a fost abrogat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 56
(1) Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, precum şi organele de conducere ale filialelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti se subordonează din punct de vedere ierarhic Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Hotărârile Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, adoptate în conformitate cu dispoziţiile legale, sunt obligatorii atât pentru membrii filialelor judeţene, cât şi pentru Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, precum şi pentru organele de conducere ale filialelor Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(2) Incompatibilităţile funcţiilor de conducere din structurile Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România cu funcţiile de conducere din alte organizaţii sau asociaţii se stabilesc prin Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Alin. (2) al art. 56 a fost modificat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(3) Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România care exercită funcţii de conducere şi care nu îşi îndeplinesc cu demnitate responsabilităţile funcţiei sau se află într-o stare de incompatibilitate, la propunerea Biroului executiv, vor fi suspendaţi din funcţie de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(4) Procedura de sesizare şi soluţionare a cauzelor, precum şi procedura de suplinire a funcţiei de conducere rămasă vacantă se stabilesc prin Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
ART. 57
(1) Alegerile la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti şi la nivel naţional se desfăşoară la date diferite pentru fiecare dintre organele de conducere prevăzute la art. 48 şi 51, o dată la 5 ani. Alegerile se organizează în maximum 6 luni de la data expirării mandatului organelor de conducere în funcţie, potrivit Regulamentului electoral elaborat de Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi aprobat de Consiliul naţional.
–––-
Alin. (1) al art. 57 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
(2) În cazul vacantării funcţiei alese prin demisie sau incapacitatea exercitării acesteia, se vor organiza alegeri pentru funcţia respectivă în termen de 90 de zile, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART. 58
Veniturile Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se constituie din următoarele surse, obţinute în condiţiile legii:
a) taxe de înscriere;
b) cotizaţii lunare ale membrilor;
c) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice ori juridice, potrivit legii;
d) fonduri rezultate din diferite taxe pentru manifestări ştiinţifice, în condiţiile legii;
e) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice, inclusiv din organizarea de cursuri şi alte forme de educaţie continuă;
f) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii;
g) drepturi editoriale, publicitate în publicaţiile editate de organizaţie;
h) alte surse, inclusiv cele prevăzute la art. 51 alin. (2), cu respectarea prevederilor legale.
–––-
Lit. h) a art. 58 a fost modificată de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 59
(1) Neplata cotizaţiei datorate de membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pe o perioadă de 6 luni se sancţionează cu suspendarea calităţii de membru până la plata cotizaţiei datorate. În cazul întârzierii plăţii cotizaţiei peste termenul de 6 luni, se aplică majorări de întârziere în cuantum stabilit prin hotărâre a Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, conform prevederilor legale.
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică de biroul consiliului judeţean al filialei respective.
ART. 60
Abrogat.
–––-
Art. 60 a fost abrogat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 61
Abrogat.
–––-
Art. 61 a fost abrogat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
SECŢIUNEA a 6-a
Răspunderea disciplinară
ART. 62
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali răspund disciplinar pentru nerespectarea legislaţiei din domeniul profesiei, a Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare de organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(2) Răspunderea disciplinară prevăzută la alin. (1) este angajată în funcţie de gravitatea abaterii.
(3) Sancţiunile disciplinare pe care organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România le pot aplica sunt următoarele:
a) mustrarea;
b) avertismentul;
c) suspendarea calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi informarea Ministerului Sănătăţii cu privire la retragerea dreptului de exercitare a profesiei pe perioada respectivă;
d) retragerea calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi informarea Ministerului Sănătăţii cu privire la retragerea dreptului de exercitare a profesiei.
(4) Sancţiunile prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b) se aplică de consiliul judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(5) Sancţiunile prevăzute la alin. (3) lit. c) şi d) se aplică de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România în urma unei anchete efectuate de Comisia naţională de etică şi deontologie a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, care întocmeşte un raport în acest sens.
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (3) lit. c), pentru motivele prevăzute la art. 46 alin. (4), se face de către consiliul judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, respectiv de Consiliul Municipiului Bucureşti al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
ART. 63
Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România care s-au retras sau au fost excluşi din organizaţie nu pot ridica nicio pretenţie asupra veniturilor sau patrimoniului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, asupra taxelor de înscriere, a cotizaţiilor sau a eventualelor contribuţii băneşti efectuate în perioada în care aceştia au avut calitatea de membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
ART. 64
Concluziile anchetei şi sancţiunile aplicate se comunică în scris persoanei în cauză, consiliului judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, respectiv Consiliului Municipiului Bucureşti al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, persoanei juridice cosemnatare a contractului individual de muncă şi, în cazul retragerii calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Ministerului Sănătăţii.
ART. 65
(1) Contestaţiile împotriva sancţiunilor prevăzute la art. 62 alin. (3) lit. a) şi b) se adresează Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(2) Sancţiunile prevăzute la art. 62 alin. (3) lit. c) şi d) pot fi contestate la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea asistentul medical generalist, moaşa sau asistentul medical sancţionat, în termen de 30 de zile de la comunicarea sancţiunii.
ART. 66
Răspunderea disciplinară a membrilor Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, prevăzută la art. 62, nu exclude răspunderea civilă, contravenţională şi penală.
SECŢIUNEA a 7-a
Răspunderea disciplinară a organelor de conducere la nivel teritorial şi naţional
–––-
Secţ. a 7-a a fost introdusă de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 66^1
Membrii aleşi în funcţiile de conducere prevăzute la art. 48 şi art. 51 alin. (3) care nu respectă prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, ale statutului, precum şi hotărârile Consiliului naţional sau deciziile Biroului executiv ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se sancţionează disciplinar.
–––-
Art. 66^1 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 66^2
(1) Sancţiunile disciplinare aplicate în situaţiile prevăzute la art. 66^1 sunt următoarele:
a) avertisment scris;
b) suspendarea din funcţia de conducere, de la o lună la un an;
c) revocarea din funcţia de conducere.
(2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) se aplică de către Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(3) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se aplică de către Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Art. 66^2 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 66^3
(1) Neplata cotizaţiei datorate de filialele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pe o perioadă de 3 luni consecutiv se sancţionează cu suspendarea din funcţie a preşedintelui filialei, prin decizie a Biroului executiv, până la plata integrală a sumei datorate.
(2) Pe perioada suspendării preşedintelui filialei, atribuţiile acestuia sunt preluate de un vicepreşedinte al biroului consiliului filialei, desemnat de către Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(3) Neplata cotizaţiei datorate peste termenul de 6 luni atrage revocarea din funcţie a membrilor biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, prin hotărâre a Consiliului naţional.
(4) Ridicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se pune în aplicare prin decizie a Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(5) Ridicarea sancţiunii prevăzute la alin. (3) se pune în aplicare prin hotărâre a Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Art. 66^3 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 66^4
Răspunderea disciplinară a organelor de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, la nivel teritorial şi naţional, nu exclude răspunderea civilă, contravenţională, penală sau materială, după caz, potrivit legii.
–––-
Art. 66^4 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 66^5
(1) Contestaţiile împotriva sancţiunii prevăzute la art. 66^2 alin. (1) lit. a) se adresează Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în termen de 30 de zile de la comunicarea sancţiunii.
(2) Sancţiunile prevăzute la art. 66^2 alin. (1) lit. b) şi c) pot fi contestate la instanţele judecătoreşti în a cărei circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea persoana sancţionată, în termen de 30 de zile de la comunicarea sancţiunii.
–––-
Art. 66^5 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 66^6
Procedura privind desfăşurarea anchetei disciplinare, constatarea abaterii disciplinare, aplicarea şi prescripţia sancţiunilor disciplinare se stabileşte prin Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
–––-
Art. 66^6 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 66^7
Unităţile sanitare sau cele de medicină legală au obligaţia de a pune la dispoziţia comisiilor de etică şi deontologie documentele medicale solicitate, precum şi orice alte date şi informaţii necesare soluţionării cauzei.
–––-
Art. 66^7 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
CAP. IV
Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat
ART. 67
(1) Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate de stat, urmăreşte ca activitatea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România să se desfăşoare în condiţiile legii.
(2) Reprezentantul autorităţii de stat cu rang de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii este membru al Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi este numit prin ordin al ministrului sănătăţii.
(3) În cazul în care reprezentantul autorităţii de stat constată că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului, acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare şi informează Ministerul Sănătăţii în acest sens.
(4) În cazul nerespectării prevederilor alin. (3), Ministerul Sănătăţii se adresează instanţelor judecătoreşti competente.
CAP. V
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 68
(1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale, pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România îşi schimbă denumirea în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, iar Registrul naţional unic al asistenţilor medicali şi moaşelor din România îşi schimbă denumirea în Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România.
(3) Deţin de drept calitatea de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România toţi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali înscrişi până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART. 69
Activităţile din domeniul de recunoaştere a calificărilor profesionale de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical dobândite pe teritoriul Uniunii Europene se desfăşoară de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sub îndrumarea şi supravegherea Ministerului Sănătăţii. În acest sens, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România înaintează semestrial Ministerului Sănătăţii rapoarte cu privire la activităţile desfăşurate în domeniul recunoaşterii calificărilor profesionale.
–––-
Art. 69 a fost modificat de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 70
Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, precum şi deciziile Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, care privesc organizarea şi funcţionarea acestuia, se publică de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 71
După intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, administraţia publică locală, prin consiliile judeţene şi Consiliul Municipiului Bucureşti, poate da în administrare filialelor judeţene şi Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România spaţii corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii, la solicitarea acestora.
ART. 72
(1) Pregătirea asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi a asistenţilor medicali se realizează prin următoarele forme de învăţământ:
a) învăţământ universitar;
b) învăţământ sanitar postliceal.
(2) În învăţământul universitar pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali şi postliceal sanitar se pot înscrie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat.
(3) Specializările şi cifrele anuale de şcolarizare pentru şcolile postliceale sanitare de stat şi private acreditate, precum şi pentru facultăţile cu profil medico-farmaceutic uman, pentru facultăţile de asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali, se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei Naţionale.
ART. 73
(1) Titularii diplomelor eliberate de şcolile postliceale sanitare care atestă o formare de asistent medical generalist sau asistent medical obstetrică-ginecologie, începută anterior datei de 1 ianuarie 2007, precum şi titularii diplomelor de asistent medical, eliberate de şcolile postliceale sanitare, pot avea acces la studii universitare, cu posibilitatea echivalării studiilor efectuate în învăţământul postliceal sanitar, în condiţiile stabilite de senatele universităţilor, conform reglementărilor în vigoare privind autonomia universitară, în cazul în care sunt absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat.
(2) Absolvenţii învăţământului superior care promovează examenul de licenţă pot urma studii postuniversitare.
ART. 74
Abrogat.
–––-
Art. 74 a fost abrogat de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
ART. 75
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 76
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu modificările ulterioare.
Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi Consiliului privind recunoaşterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 255 din 30 septembrie 2005, precum şi prevederile Directivei 2006/100/CE pentru adaptarea unor directive din domeniul liberei circulaţii a persoanelor, având în vedere aderarea Bulgariei şi a României, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 363 din 20 decembrie 2006.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Ministrul internelor şi
reformei administrative,
Cristian David
Ministrul educaţiei,
cercetării şi tineretului,
Anton Anton
Ministrul muncii, familiei
şi egalităţii de şanse,
Mariana Câmpeanu
Departamentul pentru
Afaceri Europene,
Aurel Ciobanu-Dordea,
secretar de stat
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 28 octombrie 2008.
Nr. 144.
ANEXA 1
Titluri oficiale de calificare de asistent medical generalist
a) asistent medical generalist cu studii superioare de lungă durată:
– diplomă de licenţă de asistent medical generalist
b) asistent medical generalist cu studii superioare de scurtă durată:
– diplomă de absolvire de asistent medical generalist cu studii superioare de scurtă durată
c) asistent medical generalist cu studii postliceale şi medii:
– atestat de echivalare de asistent medical generalist, asistent medical de medicină generală;
– diplomă de absolvire şcoală postliceală sanitară în specialitatea: asistent medical medicină generală, asistent medical generalist, eliberată de Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei;
– certificat de absolvire şcoală postliceală sanitară în specialitatea: asistent medical medicină generală, asistent medical generalist, eliberat de Ministerul Educaţiei Naţionale sau Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
– certificat de competenţe profesionale eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării sau Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
– diplome, certificate, alte documente care conferă competenţele profesionale de asistent medical generalist certificate de unitatea de formare, pentru care titularul şi-a început formarea anterior datei de 1 ianuarie 2007;
d) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare de asistent medical responsabil de îngrijiri generale, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat membru aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană cetăţenilor acestora sau, respectiv, atestatul de echivalare emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în cazul dovezilor de calificare de asistent medical generalist dobândite într-un stat terţ.
–––-
Lit. d) a anexei 1 a fost modificată de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
──────────
*) Notă CTCE:
Prin HOTĂRÂREA nr. 144 din 23 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 2 martie 2010 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.
Prin HOTARAREA nr. 185 din 16 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 30 aprilie 2013 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale.
──────────
ANEXA 2*)
Titluri oficiale de calificare de moaşă
a) moaşe cu studii superioare de lungă durată:
– diplomă de licenţă de moaşă
b) moaşe cu studii postliceale:
– diplomă de absolvire în specialitatea asistent medical obstetrică-ginecologie
– certificat de absolvire în specialitatea asistent medical obstetrică-ginecologie
c) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare de moaşă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat membru aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană cetăţenilor acestora sau, respectiv, atestatul de echivalare emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în cazul dovezilor de calificare de moaşă într-un stat terţ.
–––-
Lit. c) a anexei 2 a fost modificată de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
──────────
*) Notă CTCE:
Prin HOTĂRÂREA nr. 144 din 23 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 2 martie 2010 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.
Prin HOTARAREA nr. 185 din 16 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 30 aprilie 2013 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale.
──────────
ANEXA 3*)
Titluri oficiale de calificare de asistent medical/tehnician
a) asistent medical/tehnician cu studii superioare:
– diplomă de licenţă, eliberată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
– diplomă de absolvire colegiu universitar de profil, eliberată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
b) asistent medical/tehnician cu studii postliceale:
– diplomă de absolvire şcoală postliceală sanitară, scoală de specializare postliceală sanitară, sau şcoală tehnică sanitară, eliberată de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei/Ministerul Educaţiei Naţionale;
– certificat de absolvire şcoală postliceală sanitară, eliberat de Ministerul Educaţiei Naţionale/Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
– atestat eliberat de Ministerul Învăţământului şi Ministerul Sănătăţii;
– certificat de absolvire eliberat de Ministerul Sănătăţii
–––-
Ultima liniuţă a lit. b) a anexei 3 a fost modificată de art. IV din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.
c) asistent medical cu studii medii:
– diplomă de absolvire liceu sanitar cu durata de 5 ani, eliberată de Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei
d) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare în unul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al profesiei de asistent medical în România, obţinute într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat membru aparţinând Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, respectiv atestatul de echivalare emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în cazul dovezilor de calificare dobândite într-un stat terţ.
–––-
Lit. d) a anexei 3 a fost modificată de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
──────────
*) Notă CTCE:
Prin HOTĂRÂREA nr. 144 din 23 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 2 martie 2010 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.
Prin HOTARAREA nr. 185 din 16 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 30 aprilie 2013 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale.
──────────
––